"\n\n
\n\n
La sf\u00e2r\u0219itul s\u0103pt\u0103m\u00e2nii trecute, la nivelul Poli\u0163iei de Frontier\u0103 au fost dispuse m\u0103suri de fluidizare a traficului \u00een punctele de trecere, aproximativ 4.000 poli\u021bi\u0219ti de frontier\u0103 fiind la datorie, zilnic, pentru a desf\u0103\u0219ura misiuni de supraveghere \u015fi control la frontier\u0103.
\nA fost folosit\u0103 la maximum capacitatea punctelor de trecere, fiind suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ie\u015fire din \u0163ar\u0103, dup\u0103 caz.
\nMen\u021bion\u0103m c\u0103, \u00een perioada 26-28 august a.c., prin punctele de frontier\u0103 au efectuat formalit\u0103\u021bile de control peste 1.387.000 de persoane, cet\u0103\u021beni rom\u00e2ni \u0219i str\u0103ini \u015fi aproximativ 362.000 de mijloace de transport, at\u00e2t la intrarea \u00een \u021bar\u0103, c\u00e2t \u0219i la ie\u0219ire.
\nCea mai tranzitat\u0103 frontier\u0103 a fost cea cu Ungaria pe unde, \u00een acela\u0219i interval de timp, au efectuat formalit\u0103\u021bile peste 692.000 de persoane, precum \u0219i 218.000 de mijloace de transport.
\nInforma\u021bii privind situa\u021bia punctelor de frontier\u0103 deschise traficului interna\u0163ional se reg\u0103sesc pe aplica\u0163ia Trafic on-line care poate fi accesat\u0103 la adresa\u00a0http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
\nPe sensul de intrare \u00een \u0163ar\u0103 au tranzitat frontiera, \u00een ziua de 28.08.2022, 13.018\u00a0de cet\u0103\u0163eni ucraineni\u00a0(\u00een scadere cu\u00a06,75 %\u00a0fa\u0163\u0103 de ziua precedent\u0103). Astfel, \u00eencep\u00e2nd cu data de 10.02.2022 (perioad\u0103 pre-conflict), p\u00e2n\u0103 la data de 28.08.2022, ora 24.00, la nivel na\u0163ional, au intrat \u00een Rom\u00e2nia\u00a02.119.126\u00a0cet\u0103\u0163eni ucraineni.
\n\u00cen continuare, controlul de frontier\u0103 la intrarea \u00een Rom\u00e2nia\u00a0 prin punctele de trecere a frontierei se deruleaz\u0103 cu operativitate, \u00een conformitate cu prevederile legisla\u021biei na\u021bionale \u0219i comunitare, Poli\u021bia de frontier\u0103 lucr\u00e2nd la capacitatea maxim\u0103 permis\u0103 de infrastructura punctelor de trecere.
\n\u00cen ceea ce prive\u015fte activit\u0103\u0163ile specifice, \u00een\u00a0 zonele de competen\u0163\u0103 - punctele de trecere \u015fi\u00a0 \u201efrontiera verde\u201d - poli\u0163i\u015ftii de frontier\u0103 au constatat:
\nPoli\u0163ia de Frontier\u0103 ac\u021bioneaz\u0103 \u00een sistem integrat cu celelalte institu\u021bii cu atribu\u021bii \u00een domeniu, \u00een vederea realiz\u0103rii unui schimb operativ de date \u0219i informa\u021bii pentru gestionarea, \u00een mod eficient, a cazurilor ap\u0103rute.
\nRug\u0103m cet\u0103\u021benii s\u0103 se informeze doar din surse oficiale.
\n