"\n\n
\n\n
\u00cen perioada 24-26.01.2020, prin punctele de trecere a frontierei au efectuat formalit\u0103\u021bile de frontier\u0103 aproximativ 470.000\u00a0persoane, cet\u0103\u021beni rom\u00e2ni \u0219i str\u0103ini, dintre care aproximativ 225.000\u00a0pe cel de ie\u015fire din \u0163ar\u0103 \u015fi 245.000\u00a0mijloace de transport, dintre care peste 123.000\u00a0pe sensul de ie\u0219ire din \u021bar\u0103.\u00a0
\nReamintim c\u0103, informa\u0163ii privind timpul de a\u015fteptare la controlul de frontier\u0103 \u00een punctele de trecere se g\u0103sesc pe aplica\u0163ia\u00a0Trafic on-line\u00a0care poate fi accesat\u0103 la adresa\u00a0http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
\nDe asemenea, \u00een perioada minivacan\u0163ei, \u00een urma misiunilor desf\u0103\u0219urate \u00een zona de competen\u021b\u0103 - punctele de trecere \u015fi\u00a0 \u201cfrontiera verde\u201d - poli\u021bi\u0219tii de frontier\u0103 au constatat 130 de fapte ilegale, din care 70 infrac\u021biuni \u0219i 60 contraven\u021bii, s\u0103v\u00e2r\u0219ite at\u00e2t de cet\u0103\u021beni rom\u00e2ni, c\u00e2t \u015fi str\u0103ini. Cele mai multe infrac\u0163iuni descoperite au vizat tentativa de trecere ilegal\u0103 a frontierei, urmate de infrac\u021biunile contraband\u0103 \u0219i fraud\u0103 vamal\u0103, precum \u0219i de fals \u0219i uz de fals. Au fost aplicate amenzi contraven\u0163ionale \u00een valoare de aproximativ 27.500 lei.
\nDe asemenea, au fost descoperite, independent sau \u00een colaborare cu alte institu\u0163ii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal \u00een \u0163ar\u0103), care dep\u0103\u015feau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contraf\u0103cute, \u00een valoare total\u0103 de aproximativ 1.800.000 lei.
\n\u00cen aceste zile, poli\u021bi\u0219tii de frontier\u0103 nu au permis intrarea \u00een \u0163ar\u0103 a 58 de cet\u0103\u0163eni str\u0103ini, care nu \u00eendeplineau condi\u0163iile prev\u0103zute de lege. Principalele motive pentru care a fost dispus\u0103 m\u0103sura de nepermitere a intr\u0103rii \u00een \u0163ar\u0103 au fost: nu posedau documenta\u0163ia necesar\u0103 pentru a justifica scopul \u015fi condi\u0163iile de \u015federe, respectiv nu de\u0163ineau o viz\u0103 valabil\u0103 sau un permis de \u0219edere valabil. Totodat\u0103, nu s-a permis ie\u015firea unui num\u0103r de 31 cet\u0103\u0163eni rom\u00e2ni din diferite motive legale.
\n